joi, 15 aprilie 2021

Interviu de poveste cu Ștefan Petcu! ”Cum ar fi arătat echipa la Sevilla...


Daca este cineva care a facut un jucator mare, acesta este Fane Petcu iar juctorul este Marius Lacatus. Am suferit dupa inlaturarea lui Fane insa a aparut Boloni, care din punctul me de vedere, in acele vremuri era cam batran dar a reusit sa finalizeze acele deschideri, pe care numai Fane le reusea si sa lanseze in fotbalul mondial pa Laca.
Daca aveai ambitia si seriozitatea lui Hagi, Hagi era doar un alt Petcu, asa cum s-a scris in presa vremii la debutul lui Hagi.





Stefan Petcu a fost meserias!A jucat de placere si traia fiecare zi ca si cum ar fi fost ultima zi din viata lui!
Fane Petcu era cel mai tehnic jucator din cati am vazut la Steaua. M Raducanu, Petcu si Balaci, pentru mine, au fost mingicarii tuturor timpurilor. In loc sa-l integreze, l-au aruncat si, daca acest ,,semizeu" a contribuit la indepartarea lui, ar trebui sa taca, se face de ras. Fane ii deranja pe comunistii atotstiutori, ca acest tovaras, cu viata lui boema, asa cum i-a deranjat Daniel Minea, alt jucator exilat la FC Olt pentru ca il durea la basca de comunisti. Eram si sunt farist. Am devenit suporterul Stelei in momentul in care Fane a ajuns in Ghencea.
Petcu era meseriaş, un mic geniu, trebuia dat afară ăsta. Ăsta se credea şi antrenor al dracu.

Ștefan Petcu (63 de ani), fostul mijlocaș al Stelei din anii '80, n-a știut timp de 33 de ani cine a decis să fie dat afară de la echipă, în urma problemelor cu disciplina pe care le avea.

Pe 7 mai 1986, Steaua reușea cea mai importantă performanță a unei echipe de fotbal din România, cucerind Cupa Campionilor Europeni. S-au vărsat atunci multe lacrimi de bucurie. „Am plâns și eu în acea seară, dar nu de bucurie, ci de necaz. Eram la Oradea, cu noii mei colegi de echipă. Am plâns de supărare, eram atât de dezamăgit". 

Sunt vorbele de peste ani încredințate Gazetei de Fane Petcu, fostul mijlocaș-bijutier al echipei din Ghencea, dat afară din lotul roș-albaștrilor fix la startul sezonului care avea să aducă trofeul unicat.

Ștefan Petcu: „M-au băgat cinci zile la arest!”

Petcu rememora într-un interviu acordat ziarului, în urmă cu 5 ani, cum s-a întâmplat totul: „Au fost niște probleme pe la stadion și băiatul de acolo a dat vina pe mine. Trebuia să jucăm la Buzău un meci de campionat, dar s-a amânat că aveam partidă în Europa cu Vejle Boldklub din Danemarca. Începea practic drumul Stelei spre Cupa Campionilor. 

A doua zi de la incident, a fost ședință mare la stadion și m-au băgat cinci zile la arest! Eu le-am spus clar că nu sunt vinovat, dar degeaba. S-au convins după ceva vreme că n-am mințit. Era a doua oară când mă băgau la arest".

Conflictele l-au curățat

Mijlocașul mărturisea atunci că, deși nu era un tip comod, cineva i-a purtat sâmbetele în club: „Am fost un tip mai rebel și cred că am greșit și eu. Eu am avut de pierdut și echipa de câștigat. Am luat toată vina pe mine, așa e în viață, cineva trebuie să plătească. Dar e clar că cineva nu m-a vrut la echipă! 

Totul a plecat de la un gest al meu într-un meci cu Corvinul, când m-am luat de un spectator care m-a înjurat non-stop. Eu am reacționat, dar toată lumea a zis că am făcut gestul ăla spre cei de pe banca tehnică. Problemele mele de atunci au început. Jucam din ce în ce mai puțin, apoi mai deloc".

Florentin Marinescu: „Petcu strica toată atmosfera”

După 33 de ani de la acele evenimente, Petcu a aflat cine l-a dat afară de la Steaua din Gazeta Sporturilor! Florentin Marinescu, fostul preparator fizic al Stelei, a făcut dezvăluirile la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu".

„Am avut un fotbalist care mi-a displăcut, chiar dacă l-am apreciat pentru că era cel mai bun pasator din România. Petcu! Era un jucător fabulos, cu stâng, drept, dar care n-avea un comportament de sportiv de performanță. 

Eu i-am spus lui Alecsandrescu că Petcu nu se încadrează. Că e un jucător mort, care nu aduce nicio contribuție. El strica toată atmosfera pe o săptămână întreagă, chiar dacă avea trei pase geniale. Cu el în echipă nu ajungeam niciodată la marea performanță!", a spus Marinescu, elucidând un mister de ani și ani de zile.

„Faptul că am pierdut cel mai important trofeu din istoria fotbalului românesc, Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, e cel mai mare regret al carierei mele! Am fost și eu o rotiță în ansamblul ăla, dar, din păcate, n-am apucat să ridic acel trofeu” 

Eu veneam mai târziu din oraș, pe la ora 2:00. Dar numai eu ştiu de câte ori i-am scos pe Bumbescu şi Iovan. Luam totul asupra mea, pentru că pe ăştia doi îi căutau soţiile că nu mai ajungeau acasă după meciuri. Bineînţeles că vinovat era apoi Fane Petcu. Şi am plătit pentru asta - Ștefan Petcu, fost mijlocaș Steaua

217 meciuria jucat Ștefan Petcu în Liga 1, unde a reușit să marcheze 38 de goluri pentru Farul, Steaua și FC Bihor

1 trofeua câștigat ca fotbalist Ștefan Petcu: Cupa României în 1985, când Steaua a învins la București cu 2-1 pe Universitatea Craiova












„Era vineri, iar returul cu Vejle se juca miercuri. A doua zi urma să intrăm în cantonament. Seara am fost la Lăcătuș acasă, ne-a pus Mariana, soția lui, o ciorbă să mâncăm, am mai vorbit, iar pe la zece și jumătate m-am dus acasă. Peste vreo oră-două a sunat telefonul. Era soldatul de la stadion, de la cantonament de fapt, care mi-a zis să mă duc repede acolo, că nu e bine ce se întâmplă. Când am ajuns, în bazin erau doi dintre coechipierii mei cu două
fete pe care le agățaseră probabil în oraș, iar un altul, din câte mi-am dat seama, era sus la cameră cu alta. Problema mare a fost că băieții ăștia erau însurați! Soldatul de la cantonament era beat și ăla, că îl cinstiseră. Ă‚sta a apucat să mă sune pe mine, deoarece știa că mai ies cu ei în oraș. Le-am zis să plece acasă, că e târziu, că nu e bine ce fac, o să se afle, o să se afle și acasă, dar te-ai găsit! Erau luați bine, ce casă!, se gândeau doar la distracție. I-am lăsat acolo, iar a doua zi am auzit că ar fi ajuns abia dimineață acasă”, spunea atunci fostul mijlocaș ofensiv ce activa și ca atacant.

Petcu a continuat: „A doua zi, la club, iureș mare. S-a aflat ce se întâmplase peste noapte, că au fost femei la cantonament, dar nu se știau numele celor implicați. Soldatul ăla, săracul, de frică n-a vorbit. Atunci, eu, Fane «Suflet mare», am luat totul asupra mea. Am spus că eu am fost, pentru că eu nu eram căsătorit, n-aveam niciun fel de obligații. Deja începuseră să sune telefoanele la club, erau soțiile celor care n-ajunseseră peste noapte acasă. Am fost trimis trei zile la arest, la garnizoană, Returul cu Vejle l-am văzut din arest! Acum, Ion Alexandrescu, președintele nostru, nu știu cum, dar aflase că nu eu am fost, ci alții, însă îmi cerea să-i torn eu. «Spune, mă, cine a fost și scapi, te întorci la echipă. Altfel, în situația ta, nu mai apuci să joci la Steaua». Nu puteam să-i torn, nu-mi stătea în caracter, dar niciun moment n-am crezut că nu voi mai fi reprimit. După ce am ieșit de la arest, am fost trimis la unitate, opt ore pe zi. Nu făceam nimic, dar stăteam pe acolo. La primul meci la care am lipsit, publicul a început să-mi scandeze numele, deja se aflase că am fost scos din lot. Eram foarte iubit și, din acest motiv, conducătorii mi-au interzis să mai apar în tribune, să nu le pun lumea în cap. Ca să-i văd pe băieți, veneam camuflat, îmi luam bilet de intrare și stăteam undeva retras, să nu mă recunoască oamenii”!

„Băieții, când au văzut că e groasă, au sărit să fiu reprimit, am senzația chiar că au recunoscut cei care au fost, dar cred că soarta îmi fusese deja pecetluită de faptul că eram considerat un mare petrecăreț. Adevărul e că îmi plăcea șueta, nu neapărat băutura. În sfârșit, nu mai contează! În returul ’85-’86 am fost trimis la FC Bihor, iar finala Cupei Campionilor am văzut-o cu băieții de acolo. Da, m-a durut inima când i-am văzut pe foștii mei colegi ridicând Cupa, știam că trebuia să fiu și eu acolo, poate că meritam să fiu și eu, în timp ce sfârșisem împrumutat la Oradea”, explica acesta.

Eu m-am bucurat enorm când au luat Cupa Campionilor, iar regretul că n-am fost și eu acolo mi-a trecut repede, pentru că am avut o viață prea plină de evenimente, prea trepidantă ca să am timp să pun la suflet!

„Cu Valentin Ceaușescu mai făceam câte o miuță lunea. Venea el cu doi – trei prieteni, veneam noi, cei care stăteam la cantona­ment, era caterincă. După miuță, ne invita de fiecare dată la o bere, era un tip deștept și educat” – Ștefan Petcu

„S-a spus că îl stricam pe Lăcătuș, că îl luam după mine. Dacă mergeam la un restaurant, dar asta cu toții, pe el îl trimiteam la culcare la ora zece, chiar dacă noi mai întârziam” – Ștefan Petcu

Fostul mare fotbalist îşi povesteşte drama vieţii: a început titular la Steaua în sezonul ’85-’86, dar a fost dat afară înainte de câştigarea Cupei Campionilor Europeni.Ştefan Petcu a stat cinci zile în arest înaintea meciului cu Vejle BK din 1985, pe care l-a văzut la un televizor alb-negru pe care l-a acoperit cu o folie de plastic ca să se vadă parţial color. Avea talentul lui Dobrin şi driblingul lui Maradona. I-a lipsit însă norocul de a fi prezent în momentele lui de maximă glorie alături de echipa de „vitezişti” a Stelei. Poate şi pentru faptul că Petcu a iubit la fel de mult viaţa ca şi fotbalul. Acum, când lumea aproape că l-a uitat, Fane Petcu e neschimbat. Şi-a păstrat mersul elegant şi pofta de glume, chiar dacă nu poate uita sub nici o formă cum a trecut pe lângă cea mai mare performanţă a fotbalului românesc: câştigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua. Sacrificat pentru Lăcătuş Titular la începutul sezonului ’85-’86, Petcu a fost dat afară din Ghencea după câteva luni. Au existat tot felul de poveşti cu privire la izgonirea lui, iar cea mai cunoscută este aceea că a fost sacrificat pentru a-l salva pe Lăcătuş, colegul de cameră. „Pe Marius îl trimiteam la ora 22.00 să se culce. Eu veneam mai târziu, pe la ora 2.00. Dar mai era şi altceva. Numai eu ştiu de câte ori ­i-am scos pe Bumbescu şi Iovan. Luam totul asupra mea, pentru că pe ăştia doi îi căutau soţiile că nu mai ajungeau acasă după meciuri. Bineînţeles că vinovat era apoi Fane Petcu. Şi apoi am plătit pentru asta”. Fane Petcu îşi aminteşte însă cu plăcere de zilele de luni, când Valentin Ceauşescu chema la fotbal câţiva dintre „băieţi” pentru ca mai apoi toţi să se răcorească cu bere. „Făceam câte-o miuţă, la care se băga şi el bineînţeles. Apoi ne invita pentru o bere. Avea frigiderul plin, dar după prima sticlă ne gonea, de parcă, mai devreme, n-am fi fost îmbrăcaţi în acelaşi echipament”, spune ­Petcu. Arestat pentru întârziere Cele mai grele clipe petrecute la Steaua au fost în toamna anului 1985. „Dimineaţa eram plutonier, iar seara eram deja avansat la gradul de locotenent. Aşa erau timpurile. Înainte de meciul cu Vejle BK m-au băgat cinci zile la arest pentru că întârziasem la cantonamentul de la Hotelul Haiducul. Meciul acela l-am văzut cu soldaţii, la un televizor mic, alb-negru, pe care l-am acoperit cu o folie de plastic ca să se vadă mai colorat”, îşi aminteşte amuzat Petcu. A bătut un bucătar Petcu e numai zâmbet când îşi aminteşte de tinereţe şi de greşelile pe care le-a făcut. „Am ajuns într-o seară mai târziu la popotă şi mi-era foame. Acolo l-am găsit pe bucătar beat. Nu ştiu ce făcuse cu mâncarea. Probabil o aruncase sau o vânduse. Mi-era foame şi de nervi cred că l-am trântit de vreo două uşi. Bineînţeles că, a doua zi, toată lumea aflase că Petcu îl bătuse pe cel care ar fi trebuit să-i dea de mâncare”, povesteşte amuzat fostul stelist. Pe Marius îl trimiteam la ora 22.00 să se culce. Eu veneam mai târziu, îmi făceam apariţia pe la ora 02.00, nu îl deranjam. Fane Petcu fost fotbalist Steaua

Citeste mai mult: /adevarul.ro/news/sport/petcu-am-platit-bumbescu-iovan-1_50abc6807c42d5a6638011c7/index.html



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More