Durata Preg.:
Total:
- 50 g icre
- 100 ml ulei de floarea soarelui sau alt ulei fara gust si miros pronuntat
- 1 lingura zeama de lamaie
- 1 lingurita apa minerala
- Vedeti aici un mic video despre cum se prepara cu sare icrele proaspete, abia scoase de la peste. In felul acesta, doar cu sare, icrele se pot pastra mult timp. E o metoda simpla, dobrogeana, asa cum fac pescarii.
Cum se face salata de icre, dupa o reteta simpla?
Eu fac salata de icre simpla, doar cu icre, ulei, zeama de lamaie si un strop de apa minerala, acidulata. Nu e gresit sa se faca si cu gris sau paine.
Se pun intr-un castron icrele.
La 50 g de icre, eu folosesc 100 ml ulei, atat este suficient, nu mai mult, nu mai putin.
Doar eu mananc icre la mine in casa, ai mei nu vor sa manance, asa ca este o cantitate suficienta. Am 2-3 zile din cantitatea asta si ma satur bine de tot. 🙂
Se adauga uleiul treptat, cate o picatura si se amesteca foarte bine, cu o lingura de lemn.
Reteta video de salata de icre o puteti vedea aici dedesubt:
Un sfat:
Asezati pe masa, sub castron, un servet din panza. In felul acesta, castronul nu va aluneca.
Se pune uleiul putin cate putin si se amesteca in acelasi sens, ca la maioneza.
Nu se schimba sensul de amestecare si nu se pune ulei mult, pentru ca se va taia. Cam cate 1 lingurita de ulei o data se pune.
La inceput, va fi un sos fluid, apoi se va intari. Daca este tare inainte de terminarea uleiului, se adauga acum 1 lingura de zeama de lamaie si se continua amestecarea, pana se termina uleiul.
Consistenta finala trebuie sa fie ca la maioneza, sa nu fie extrem de fluid.
Gustati si vedeti daca mai trebuie zeama de lamaie. Adaugati si o lingurita de apa minerala acidulata. Salata de icre se va albi si va deveni mai spumoasa.
Se poate lasa asa, simpla, sau se poate adauga ceapa verde sau uscata, taiata fin.
Se mai pot adauga miezul de la o felie de paine, inmuiata in apa rece si bine stoarsa, sau 1 lingura de gris fiert in putina apa (cam 100 ml).
Se adauga de la inceput, la icre. Se spune ca in felul acesta, salata de icre este mai bine legata si nu mai este asa gretoasa.
Parerile sunt impartite aici. Va garantez ca iese foarte bine si fara paine sau gris, dar este foarte buna si cu gris sau paine. V-am lamurit. 🙂
In felul acesta se prepara diferite tipuri de icre: de stiuca, de caras, de crap, icre Tarama (amestec din icre de la mai multi pesti). Icrele negre sau icrele rosii (de Manciuria) se prepara altfel.
Sfat de la Gina Bradea (pentru cea mai buna salata de icre):
Icrele sa nu fie foarte reci, sa nu fie diferente mari de temperatura intre icre si ulei, ca sa nu se taie.
Se amesteca in acelasi sens, cu o lingura de lemn. Se poate si cu mixerul, dar se vor sfarama o parte din bobitele de icre. La mana sunt gata in 10 minute 🙂
Salata de icre se face doar din icre care au fost tinute la sare cateva zile, nu din icre proaspat scoase de la peste: se vor taia.
Cum se prepara icrele proaspete?
O sa va spun cum se fac, pentru ca in Italia nu am peste proaspat cu icre.
Se aleg icrele de pielite, vene si cheaguri de sange, se desfac atat cat se poate.
Se pun intr-o sita si cu o lingura de lemn, se apasa, pana trece tot prin sita si se alege pielita.
Se amesteca bine cu sare, cam 100 g sare la 1 kilogram de icre (10 % sare). Se foloseste sare de mina, acea sare pentru muraturi, nu sare iodata.
Acum se pot pastra in congelator, in borcanele, cutii de plastic sau pungi inchise ermetic. Sau se pun in borcane, se indeasa foarte bine, sa nu ramana goluri de aer (cu o coada de lingura) si deasupra se toarna un strat de ulei gros cam de 1 cm. Se pastreaza in frigider.
Eu prefer varianta la congelator – se pastreaza 1 an lejer. Pun in pungute mici, cat fac eu 1 data si le videz. Stau perfect in congelator. 🙂
La frigider rezista maxim 6 luni. Mai mult nu garantez.
Salata de icre are mai multe feluri de prezentare si servire:
- se poate aseza in bol si fiecare se serveste-decorat simplu, cu felii de masline, verdeata, felii de lamaie, felii de ardei gras sau ceapa (verde, uscata, alba sau rosie)
- se pot unge felii de paine prajita sau proaspata (tartine, bruschete)
- se pot turna aveline, cu posul cu sprit, pe felii de castravete, lamaie, ardei gras, rosie, frunze de salata, biscuiti sarati, cubulete de paine proaspata sau prajita
- se poate aseza pe platou in diferite forme, turnate cu posul: forma de peste, de arici etc, diverse aveline
- se pot umple cosulete din rosii, masline, castraveti, diverse forme din aluat (choux – ca la ecler, cosulete din aluat fraged sau foietaj – gen vol-au-vent).
Voi ce alte modalitati pentru servit si prezentat salata de icre stiti?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu