Tactici folosite de poliţia din Germania pentru vitezomani: la bordul unui BMW E60 camuflat, provoacă şoferii, după care-i amendează
Maşinile camuflate nu sunt o noutate pentru poliţia din Germania, ele existând de decenii în dotare, scopul lor fiind de a surprinde încălcări în flagrant, în trafic, sancţionând imediat şoferii, sau de a face verificări în trafic la maşinile ce par suspecte. Ceea ce e mai nou, însă, şi tot mai des folosit în ultima perioadă, e o tactică prin care poliţiştii ţin tempoul cu maşinile luate la vizor, provocându-le pe acestea la depăşiri de viteză, după care le amendează şi mai usturător.
Metoda asta de a provoca şoferii şi de a încălca viteza alături de ei e foarte discutabilă, inclusiv în Germania, unde mulţi o consideră un exces de zel al poliţiei. Dar e cert că ea există, e tot mai des aplicată în ultimul timp, iar dacă circuli prin Germania, ar fi bine să ştii de ea, ca să nu cazi în capcana unor asemenea provocări.
În video-ul de mai jos, spre exemplu, au identificat un Mercedes C-Class Coupe în trafic, care mergea un pic prea repede. S-au tot apropiat de el şi s-au poziţionat în spate la semafor, iar la accelerările care au urmat, au ţinut pasul cu el, efectiv încălcând şi ei viteza. Au ajuns repede la 70 km/h în oraş spre ieşire. Apoi în afară au ajuns şi la 130 km/h într-o regiune de 80 km/h. Poliţiştii cu BMW-ul au apăsat şi mai mult pedala acceleraţiei apropiindu-se şi zădărându-l pe cel cu Mercedesul, care a muşcat momeala şi a urcat viteza şi până la 143 km/h, maşina poliţiei atingând şi peste 170 km/h.
Apoi a urmat ritualul obişnuit. Poliţia întrece maşina vitezomană şi se poziţionează în faţă, aprinzând semnele să fie urmată. Iar mai departe vin amenzile şi, în acest caz, o discuţie morală lungă. Şoferul a primit 480 euro amendă şi i-a fost suspenda permisul de conducere, primind şi două puncte de penalizare. Pentru că mai are alte puncte din trecut, încă neexpirate, acestea au acum o valabilitate nu de 2 ani şi jumătate, ci de 5 ani, iar perioada de suspendare a permisului are toate şansele să fie dublă.
Metoda asta de a provoca şoferii şi de a încălca viteza alături de ei e foarte discutabilă, inclusiv în Germania, unde mulţi o consideră un exces de zel al poliţiei. Dar e cert că ea există, e tot mai des aplicată în ultimul timp, iar dacă circuli prin Germania, ar fi bine să ştii de ea, ca să nu cazi în capcana unor asemenea provocări.
Vezi mai jos video-ul întâmplării de care vorbim. În el se vorbeşte în germană, dar poţi seta subtitre cu traducere automatizată în alte limbi.
Vezi mai jos video-ul întâmplării de care vorbim. În el se vorbeşte în germană, dar poţi seta subtitre cu traducere automatizată în alte limbi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu